EXCLUSIV | Ce Rapid se mai face? După eșecul cu AFC, primăria Sectorului 1 pune capăt discuțiilor și cu Mișcarea CFR. Edilul Tudorache: „Preluăm altă echipă. Așteptăm în continuare AFC, dar trebuie să-și plătească datoria de 2.000.000 de lei”

Redactor:
Matei Udrea
EXCLUSIV | Ce Rapid se mai face? După eșecul cu AFC, primăria Sectorului 1 pune capăt discuțiilor și cu Mișcarea CFR. Edilul Tudorache:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Negocierile dintre edilul Dan Tudorache și sindicaliștii care dețin Mișcarea CFR au eșuat, iar primăria va construi „noul Rapid” pe o altă structură. Acesta este al doilea refuz de care se lovește primăria, după ce săptămâna trecută Horia Manoliu, președinte la AFC Rapid, a respins asocierea cu autoritățile.

Conducătorii Mișcării CFR dețin actele echipei pe care urma să se facă „grefa” brandului Rapid, dar au pus condiții inacceptabile. Suporterii rapidiști care au finanțat echipa promovată astă-primăvară în Liga 4 și-au dat acordul pentru asociere, dar sindicaliștii care dețin clubul au pretins 49% din participația la noua grupare. Primarul a refuzat și negocierile s-au sistat. Cel mai probabil, dacă sindicaliștii nu își vor schimba punctul de vedere – iar acest lucru pare greu de grezut acum -, echipa care a promovat în Liga 4 se va desființa, pentru că suporterii rapidiști de la Clubul Aristocratic vor merge alături de proiectul Primăriei și nu vor mai finanța echipa sindicatului feroviar.

Conform celor declarate de primarul Dan Tudorache pentru ProSport, primăria are pregătit un plan B și va prelua o altă formație din Liga 4 pe care intenționează să o transforme în Rapid.

„Grupul de susținători al proiectului își retrage sprijinul financiar acordat clubului Mișcarea CFR”

Iată comunicatul prin care susținătorii Mișcării CFR, formație înființată anul trecut de un grup de suporteri rapidiști cu jucători și antrenori de la Rapid, anunță ruperea de șefii clubului. Textul a fost publicat pe 20 iulie, pe contul de Facebook al echipei CSM CFR București.

Dat fiind evenimentele din ultimele zile privind posibilitatea de a renaște o echipă puternică și mandră care să se numească Rapid Bucuresti, aflând rezultatul negocierilor dintre primarul Sectorului 1 și conducerea administrativă a clubului Mișcarea CFR vă comunicăm următoarele:

*Grupul de susținători a participat alături de conducerea executivă a clubului Mișcarea CFR la întâlnirile cu primarul Sectorului 1.

*Conform crezului inițial al grupului, acela de a purta visul , speranța și spiritul Rapidului până vom avea posibilitatea de a le duce mai departe alături de un proiect viabil pentru renașterea Rapidului am fost de acord din primul moment cu proiectul prezentat de Primăria Sectorului 1.

*Grupul de susținători a declarat că nu are pretenția de a negocia intr-un fel sau altul aderarea la acest proiect!

*Declarațiile pe care primarul Sectorului 1 le-a facut privind neînțelegerile cu conducerea adminstrativă a clubului Mișcarea CFR privesc strict negocierile intre Primăria Sectorului 1 și conducătorii clubului Miscarea CFR, respectiv domnul președinte Costache Ștefan.

*Procentele de participare vehiculate in presă aparțin EXCLUSIV domnului președinte Costache Ștefan și a oamenilor din conducerea clubului Mișcarea CFR.

*Din cauza faptului că domnul președinte Costache Ștefan a obstrucționat permanent orice incercare a noastră de a media înțelegerea intre Primăria Sectorului 1 si dumnealui, grupul de susținători al proiectului își retrage sprijinul financiar acordat clubului Mișcarea CFR și va continua să susțină din toate puterile proiectul Primăriei Sectorului 1, acela de a RENAȘTE RAPIDUL nostru iubit.

Semnat: Grupul de susținători financiar”.

Potrivit surselor ProSport, tensiunile dintre suporterii rapidiști care dădeau bani la Mișcarea CFR și sindicaliștii care controlează clubul au apărut treptat, pe parcursul ultimului sezon. Membrii Clubului Aristocratic care susțineau financiar echipa de fotbal și-au luat măsuri de precauție și au depus la Registrul Național ONG rezervare pentru numele Asociația Clubul Sportiv Rapid Redivivus 2017 București. ProSport v-a prezentat în exclusivitate această informație încă din luna aprilie.

Temerile membrilor Clubului Aristocratic Rapid s-au confirmat acum, când sindicaliștii s-au prezentat la discuțiile cu primarul de pe poziții de forță, deși nu contribuiseră, în tot acest timp, cu nici măcar un leu la echipă. Pretențiile formulate de sindicaliști ar fi avut ca scop tocmai eșuarea discuțiilor cu Primăria, pentru a putea păstra controlul asupra acestui club micuț, dar pe care să rămână stăpâni, departe de ochi indiscreți și de public.

Discuții avansate pentru ca primăria să preia CS Rapid de la Ministerul Transporturilor. Schimbare nu e pe placul tuturor

De asemenea, există informații care arată că Primăria Sectorului 1 a început deja demersurile, la Ministerul Transporturilor, pentru a prelua Clubul Sportiv Rapid. Președintele acestei grupări, Vali Caciureac a avut deja niște dispute cu lichidatorul judiciar de la SC FC Rapid (clubul în faliment deținut de Valerii Moraru care și-a dat deja acceptul ca brandul să fie folosit de Primăria Sectorului 1) și, spun sursele ProSport, este nemulțumită de această eventuală trecere la Primărie.

Conform lui Dan Tudorache, CS Rapid cheltuie în acest moment circa 1,8 milioane de euro pe an de la bugetul ministerului. Performanțele sunt, în schimb, foarte slabe, chiar dacă nu există o secție de fotbal care să „înghită” sume consistente. Dacă va fi preluat CS Rapid de primărie, lucrurile se vor simplifica mult pentru planul lui Dan Tudorache. Primăria Sectorului 1 poate cheltui, anual, până la 17,5 milioane de euro pentru sport. Ar exista finanțare pentru toate secțiile, în plus s-ar putea reînființa și secția de fotbal, care să preia din mers gruparea vizată acum de Primărie pentru a fi finanțată.

Dan Tudorache: „Mergem mai departe fără cei de la Mișcarea CFR. Avem echipă. Scopul este să promovăm an de an, până în Liga 1″


Dan Tudorache în fața suporterilor rapidiști care, în urmă cu două săptămâni, i-au cerut să ajute clubul

ProSport: Domnule Tudorache, înțeleg că sindicaliștii de la Mișcarea CFR, care dețin actele clubului, nu prea vor să se asocieze cu primăria.
Dan Tudorache, primarul Sectorului 1: Nu vor, nu vor! Nicio problemă. Pretențiile lor erau exagerate și…

Voiau 49% din club?
Voiau 49% participație la noul club fără să investească nimic, doar pentru că… Nu! Deja… Noi vrem să-i ajutăm, să-i punem pe toți la masă, dar… Dacă fiecare are astfel de pretenții…

În situația asta, ce veți face mai departe?
Mergem mai departe fără ei!

Păi, nu mai aveți echipă!
Ei, avem echipă, stați liniștit!

Aveți echipă?
Da. Avem.

Pe cine?
Avem echipă. Avem.

„Din informațiile pe care le am, CSA Steaua se va înscrie în Liga 4″

Pe ce club?
Dacă am spus că avem, avem! Nicio problemă. Da? Suntem în Liga 4, vom juca împotriva clubului Armatei. Vă dați seama… O să fie un derby foarte interesant.

În mod normal, CSA Steaua nu ar avea dreptul să intre în Liga 4. Toți noii veniți trebuie să înceapă din Liga 5.
Din informațiile pe care le am, se vor înscrie.

Și eu am aceste informații. Dar, în mod normal, regulamentar, ar trebui să înceapă din Liga 5.
Poate iau locul cuiva. Există și varianta asta. Dar știu că vor fi în Liga 4. Asta e informația pe care o am eu în clipa asta.

Deci, mergeți pe altă echipă.
Da, vom prelua altă echipă.

Veți lua copiii…
Da, în primul rând, pe noi ne interesează să investim în copii, în juniori. Vrem, efectiv, să sprijinim sportul, nu numai fotbalul. Dar vrem să o luăm cu sportul de masă. Mai ales pe partea asta de fotbal vrem să investim în copii, să aibă ce să facă, să-și omoare timpul liber… Nu ne interesează doar echipa de fotbal.

Să fie un club al Sectorului 1.
Da, exact. Un club al sectorului nostru. Pe noi asta ne interesează în primul rând, să creem o emulație, să vină copiii de drag la fotbal.

Am vorbit cu cei care au finanțat până acum Mișcarea CFR…
Clubul Aristocrat Rapid. Ei vin lângă noi.

„Cei de la AFC Rapid mi-au spus că acceptă toate condițiile, dar să le plătim datoriile. Asta nu se poate! Nu cu bani publici!”

Foștii juniori rapidiști care au alcătuit, în sezonul trecut, mare parte din lotul echipei Mișcarea CFR: ce se întâmplă cu ei?
Toți care vor, vin către noi. Noi îi așteptăm. În primul rând, ne axăm pe copii și juniori. Relativ la echipa din Liga 4, scopul nostru este să promovăm în fiecare an.

Mai există vreo cale de înțelegere cu cei de la AFC Rapid?
Dacă își plătesc datoriile, da. Au undeva, la vreo două milioane de lei. Dacă își plătesc datoriile, am spus că ușa este deschisă și îi așteptăm. Dacă nu își plătesc, nu avem cum să le plătim noi, din bani publici, datoriile astea. Este imposibil! Asta este singura divergență cu cei de la AFC Rapid: datoriile. Pe care nu putem să le plătim.

Ei par să aibă mai multe divergențe.
Nu. Asta a fost singura. Ei mi-au spus că acceptă toate condițiile noastre, dar să le plătim datoriile în timp. Și le-am spus: domnilor, nu se poate! Din bani publici, niciodată nu o să plătim datoriile unui club.

„N-am niciun grad de rudenie cu Nicolae Cristescu”

Am înțeles. Ultima chestiune: sunteți nașul domnului Nicolae Cristescu, fost finanțator la Rapid?
Nu. Nu am niciun grad de rudenie!

Dar a participat, alături de dumneavoastră, la unele din întâlniri.
A venit cu Pancu la mine, da.

A venit cu Pancu.
Da, da. A venit, mi l-a prezentat… Eu nu-l cunoșteam. Adică nu-l cunoșteam să discut așa, tete-a-tete cu el. Îl știam doar de la televizor. A venit, a întrebat dacă sunt de acord să vină, am spus că da, normal, chiar vreau să vină și să îl cunosc. Așa a venit la mine.

Notă: ProSport a aflat că Nicolae Cristescu a participat, alături de primarul Tudorache, cel puțin la încă o întâlnire având ca scop negocierile pentru renașterea Rapidului: e vorba de întrevederea cu lichidatorul judiciar Mihai Florea.

 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×